Aşadar: am plecat pe 19 iunie 2010, fiecare de la coliba lui, urmând să ne întâlnim la primul Peco de pe A2 (peco care după spusele lui Dan trebuia să fie pe la km 15-20.......în realitate am facut vreo 40 de km până la prima staţie). Bineînţels că trebuia să ne întâlnim şi să plecăm la 09 a.m. dar cum se întâmplă de fiecare dată am reuşit să ne adunăm (din visare:)) pe la 10,30.
Pe la 1 după amiaza reuşim să ajungem în Tulcea că deh...... dacă vrei sa mergi cu Natasha peste 100 trebuie să scoţi banu" şi să îl bagi, nu în sutien ci în rezervor:). Ne învârtim bezmetici prin oraş să vedem ce taxe de intrare în rezervaţie sunt de plătit şi pe unde. Până la urmă am platit 10 lei doar de persoana fără nicio taxa de maşină(din câte găsisem anterior pe net erau vreo 2 taxe suprapuse....una bagată de consiliul judeţean Tulcea şi cealaltă de Rezervaţia Delta Dunării, dar aşa cum s-a obişnuit în România nu erau locaţii stabilite şi făcute publice de unde ai fi putut cumpăra acest card de acces aşa că ne-am mulţumit cu ce am găsit:)).
Bineînţeles că "pescarii" din grup vroiau sa fie "legali" şi ne-am mai plimbat vreo oră pentru a pune o tâmpenie de ştampilă care, dupa mine, nu avea nici o valoare atâta timp cât ai cumparat acel permis de pescuit.
Şi.......în sfârşit.......bucurie mare, ajungem la bacul care trebuia să ne ducă pe malul celălalt al braţului Chilia, în satul Tudor Vladimirescu şi mai departe pe roţile noastre (sau după şufă:)) trebuia să ajungem în Chilia Veche.
Ne aşezăm frumos la coadă pentru a urca pe bac şi mai gasim aici vreo 2 maşini din Bucureşti(autoturisme) care vroiau să ajungă tot la Chilia. Nu ştiam de ce se bucuraseră respectivii când ne văzuseră dar aveam să aflăm peste vreo 4 km când apa de Dunare îmi facuse fleaşcă filtrul de aer şi "curăţase" la unele maşini mocheta din interior:)
Love of my life, live, unplugged, cum vreţi voi, şi retrăiesc cu mare dragoste clipele petrecute in aproape un deceniu alaturi de............ ati fi vrut voi sa zic "de Natasha", dar pe ea o am doar de vreo 3 ani:):):):)
Si incercand sa lasam melancolia deoparte haideti sa ne lasam intepati de fiorosii tantari din Delta care pana la urma s-au dovedit ca blameaza orice om care are o cat de mica concentratie de alcool in sange. Noi am fost fericiti deoarece aveam o mica cantitate de sange in alcool:):):)Pe amicul google earth calculasem ca ar mai fi vreo 80 de km de la deparcarea de pe bac(se poate citi din Normandia) si pana la Chilia Veche dar aceasta distanta devenea cu fiecare km pe care il faceam un tel de neatins. Tot mergeam, tot mergeam si .....(aici trebuia sa scriu un cuvant sacru pentru multe femei si urat de orice comunitate crestina sau de biserica:):):)). Dar noi nu suntem adeptii bisericii, asa ca tot mergeam, tot mergeam, tot mergeam (mi-e sila sa mai tastez vreo 20 de randuri) si pula:), nu mai ajungeam la Chilia Veche.
Intr-un sfarsit ajungem, nu in Croatia:), ci la Chilia Veche. Binenteles ca pe drum nervii au ajuns la maxim alimentati de nealimentarea stomacului asa ca am lasat-o balta cu statul la cort pentru acea seara si am ales sa stam la pensiunea Vital. Mancarea extraordinara....fara cuvinte, nu pot descrie gustul primei ciorbe de peste mancata in Delta. Cred ca ajunseseram sa avem orgasm doar mancand ciorba aia. Si ce e de laudat......nu se intampla ca in restul tarii unde iti pune o farfurie de ciorba si hai plateste si pa. Aici ne-au adus o oala de ciorba, vreo 4 litri, si un platou de peste ce fusese pus la fiert in ciorba. Nu stiu exact ce peste a fost dar era al naibii de bun ca ajunsesaram sa ne lingem degetele de la maini( nu de la picioare:)).
Am stat pentru acea noapte la casutele de la pensiune iar pentru urmatoarea zi am hotarat sa mergem mai departe pe bratul Chilia si sa cautam pe la statia 5 sau 6 (erau niste mici baraje si statii de dirijat apele) un loc de campare unde sa ramanem vreo 2 nopti. Am realizat a doua zi ca in zona respectiva nu prea aveai unde sa pui cortul, Dunarea fiind foarte crescuta, asa ca am revenit in Chilia Veche, am mai mers vreo 2-3km dupa sat si ne-am "cazat" intr-o valcea. Totul a fost frumos, stresul de peste zi a trecut, foamea ne-am pototlit-o, setea ne-am ametit-o dar am uitat de broastele si brotacii din balta. In acea noapte cred ca am reusit sa dormim vreo 3-4 ore:):):) In schimb le multumim tantarilor ca inca nu l-au descoperit pe Bachus.
Normal ca trebuia ca fiecare masina sa faca putin offroad si daca tot crestea cifra octanica din....sange, Daniel a coborat cu kalosul in valcea, ceea ce era un lucru normal avand in vedere melancolia creata de dorul lui fata de Michelle:)
Imi place sa cred ca este finalul doar acestei aventuri din 2010 alaturi de prieteni dragi si scumpi si ca vom putea si vom avea taria sa incercam la anul ceva mai extravagant:). Dar asta, doar inimile noastre, si nu timpul, o sa decida.
Imi este greu sa redau ceea ce am simtit fiecare dintre noi in ultima parte a nebuniei noastre din 2010: furie, ura, dragoste, prietenie, neputinta. Daca ati fi fost cu noi aceste cuvinte ar fi fost mai usor intele sau chiar inutile.Dupa camparea in valcea si putin off-road cu kalos-ul ne-am intors la pensiune unde am mai ramas o seara. Ne-am decis sa plecam a doua zi cat mai de dimineata. "Ora matinala" insa a fost undeva pe la 11 cand deja se adunau norii deasupra bratului Chilia. Am pornit la drum spre Tulcea cu inima stransa. Cu fiecare kilometru pe care il parcugeam era mai intuneric, norii erau mai negri iar fulgerul era mai aproape. Am "calatorit" vreo 10 km pe drumul de pamant paralel cu drumul judetean pe care ar fi trebuit sa mergem si ne simteam ca pe autostrada amagindu-ne ca o sa pacalim ploaia:) Da' de unde!
Ne-am intalnit si cu primii stropi de ploaie si am fost nevoiti sa intram pe drumul pietruit. Dupa cateva sute de metri "Natasha" a vrut sa intre iarasi pe drumul de pamant, crezandu-se tractor, si cu toate tractiunea aia 4x4 permanent a ei,a inceput sa o ia pe aratura:).
Am ajuns la prima trecere prin apa care de fapt era un drum comunal, sau chiar judetean,. dar deh.....drumul era in Romania si ii durea in cur pe alesii judetului tulcea de cata apa era aici.
Am trecut cu bine de aceasta "nesimtire" iar la urmatoarea "nesimtire" Natasha nu s-a mai simtit in stare sa traga dupa ea americanca asa ca a cedat locul unui american, adica Wrangler-ul lui Dan, iar rusoiaca "s-a spoit" cu o prelata din aia din Hornbach pe "buze" ca sa nu mai "suga" apa aia dulce de Dunare.
De obicei, atunci cand mergi in concediu vrei sa te incarci psihic, sa vezi lucruri faine si bune. Din pacate pentru noi nu a fost asa. Am intalnit un batran stand in fata curtii sale si care efectiv plangea. Trecuse grindina pe acolo cu vreo jumatate de ora si i-a distrus tot ce avea in ograda. Nu stiu ce altceva as mai putea spune. Era un om trist, iar singurul simtamant pe care il traia atunci era acela de disperare. Era trist, plangea.
In acel moment, toti ne-am simtit inutili in aceasta lume. Pnetru el era importanta vita de viece i-a fost ciuruita de grindina chiar daca avea 10 mp, stratul ala de ceapa facut varza. Nu conta cu cat l-am ajutat dar sinceritatea ochilor sai a fost probabil momentul cel mai intens pe care l-am trait cu totii in aceasta expeditie. Imi pare rau ca sunt doar un muritor de rand si las uneori.
In sfarsit ajungem si in Tudor Vladimirescu, la locul unde trebuia sa fie bacul. Dunarea aici era crescuta cu vreo 30 de cm si era imposibil sa ajungi la vaporas. Incerc sa ma abtin sa postez aici iarasi impresii despre oamenii de 2 lei care traiesc alaturi de noi si care sunt interesati doar de un profit cat mai mare si cat mai repede. oricum.....cei care efectuau aceasta cursa cu bac-ul s-au gandit atunci ca ar fi bine sa modifice putin pontul de debarcare/imbarcare si lucrau de zor.
Dupa vreo 3 ore de asteptare si cateva conserve de fasole si ce mai aveam pe acolo ajungem in sfarsit in Tulcea.
Programul era sa mergem in continuare pe bratul Sulina cate mai departe posibil. Dar nu a fost posibil:):):). Cerul era negru, prognoza meteo era groaznica, prognoza hidrologica era tragica:).
Am mai facut cateva cumparaturi in Tulcea si ne-am indreptat, cu gandul de a ne caza si a vedea cum va fi vremea peste o zi-doua, spre Murghiol, Mahmudia.
Am ajuns in Murghiol pe la 6 seara si am inceput sa cautam cazare. Ezitam intre cort, casute sau o pensiune ceva. La vreo 400 de metri de la intrarea in Murghiol vedem pe partea stanga un camping (facut in curtea unui om) in care se aflau numai motoare de Germania si rulote cu aceleasi placute de inmatriculare. Astia stateau bineinteles la cort. Knut zice ca acolo e de noi si intra grabit cu kalos-ul in curtea omului(portile fiind deschise si avand reclame ca acolo este camping), se indreapta spre „fundul” curtii cu gazon, intra pe iarba si acolo ramaneJJ. Am scos masina impingand-o in injuraturile aluia ca „asa sunteti voi bucurestenii, etc.. Pana la urma nu a fost vina noastra ca nu stiam ca iarba aia de gazon e de fapt o mocirla.
Am iesit iarasi la strada iar Wrangler-ul striga disperat(lucru pe care aveam sa-l aflam ulterior de la soferJ) : pull up, pull-up. La vreao suta de metri ne oprim la un alt camping, de data asta avea 2 casute. Coboram toti din masini sa vedem ce si cum, iar Dan lasa Wrangler-ul cu motorul pornit ca deh….sa se raceasca ca a crescut temperatura. Facem vreo 5 pasi spre casute si auzim o mare bubuitura in spatele nostru. Radiatorul de la Wrangler se revoltase si tipa ca nu vrea sa mearga mai departe, improscand cu antigel pe sub capotaJJ.
Nu ne-a conevnit nici aici JJJ si cu Wrangler-ul la sufa(bineinteles agatat de „Natasha”) ne-am intors la un camping pe care il vazusem la intrarea in localitatea. In sfarsit ne oprim aici. Superba locatia, casutele, atmosfera, totul.
Radiatorul era foarte suparat, daduse cu capacul pe afara de nervii pe care ii aveaJJ Probabil soferul e de vina! Saracul tot strigase: pull-up, pull-up. Oricum, peste doua zile, cand am plecat, l-am lipit cu vreo 7 tuburi de Poxipol si a tinut pana la BucurestiJ
Din pacate am avut aici parte doar de ploaie si de putina mancare de peste dar care nu se poate compara cu ceea ce am mancat in Chilia Veche. Iar la plecare, ca doar nu era sa disparem fara vreun peste, am luat un pic de somn. Ramane sa vedeti cum era somn-ul ala de 15 kg in pozeJJJ
Cam atat despre vara asta. La anul nu stiu ce o sa facem. Ramane sa ne auzim tot pe aici si sper sa va amarasc in continuare:):)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu